Commons Accel este un program de accelerare de 3 luni în care se pune accentul pe idee și pe dezvoltarea antreprenorului, dar mai ales pe stabilirea și atingerea obiectivului fiecărui participant. Programul oferă peste 75 de ore de pregătire și este dedicat antreprenorilor care se încadrează în una dintre cele 3 verticale. Înscrierile în cadrul Commons Accel au fost deschise până pe data de 30 septembrie.

Am avut 65 aplicații, iar pe 30 dintre ei i-am selectat și intervievat personal. Pe lista scurtă au intrat 20, iar mentorii din program au mai eliminat 5, în final fiind aleși câte 5 echipe din fiecare domeniu pe care suntem activi. Mai mult, am identificat încă 5 startup-uri foarte bune, dar care nu erau potrivite pe domeniile pe care noi am decis să ne axăm. Însă aceste 5 startup-uri au fost incluse într-un program special de mentorare și le ținem aproape”, ne-a precizat Matei Dumitrescu, director și inițiator alături de Commons al acceleratorului.

Matei a făcut parte începând cu 2014 din echipa celui mai important accelerator regional de impact, Investment-ready Program din Viena. Totodată, este și unul dintre specialiștii prezenți pe platforma BizTool.ro, marketplace-ul de servicii unde poți găsi experții de care ai nevoie pentru afacerea ta.

Care sunt antreprenorii și cele 15 startup-uri incluse în cadrul primei cohorte a Commons Accel

  • Tudor Iacob: Recreo – prima librărie de entertaiment (boardgames, console de jocuri, căști VR) pentru companii.
  • Alexandra Micu: Talent Center - o companie specializata in consultanta, training, si headhunting.
  • Isidor Grigoraș – MiRenta: aplicație de property management (conține profilele proprietarilor și chiriașilor, aceștia din urmă își pot plăti chiria online, pot semnala lucrările de mentenanță necesare în apartamente).
  • Andrei Ciobotaru – Alice Immersive Labs Bob: aplicație de conținut pentru zona de proptech, bazată pe realitate augmentată (cu ajutorul lui Bob, interiorul unei clădiri poate fi populat cu conținut AR, acesta putând fi livrat pe telefonul mobil al utilizatorilor care pot ”experimenta” acel spațiu).
  • Andrei Cătinaș – Vivico: companie de design interior care oferă concepte office “la cheie”, gata validate de arhitecți și designeri, cu buget accesibil și implementare flexibilă.
  • Alexandru Hagiu – își dorește să dezvolte un startup de IoT care să lucreze la diverse sisteme inteligente (smart home, sisteme de car tracking, buildings automation).
  • Stelian Mustea – Microsera: startup-ul dezvoltă o tehnologie/produs de creștere a microplantelor într-un mediu controlat. Pe lângă asta dezvoltă și proiecte personalizate de grădini verticale automatizate.
  • Andrei Botescu – Ape Rider: sistem de închiriere de biciclete prin aplicație mobilă
  • Mihnea Gîngioveanu – Geotech Systems: un startup care realizează un sistem de navigație interioară prin realitate augmentată.
  • Alin Popescu – fost manager în cadrul Simfony Mobile (vândut către un grup de investitori olandezi), Alin își dorește să relanseze o serie de soluții bazate pe IoT (connected cabinet, smart parking, asset tracking).
  • Vlad Albață – GoTiny House: o platformă internațională de vânzări de tiny houses (case de mici dimensiuni), unde poți comanda case fabricate în toată lumea.
  • Albert Nedelcu – startup bazat pe conceptul de home sharing (călători din diverse orașe pot face schimb de locuințe pe o anumită perioadă).
  • Cristian Nica – Pink Cab: o aplicație de ridesharing destinată transportului femeilor și copiilor.
  • Marius Cîrstea: Ecotree - serviciu de tip cloud pentru administrarea procesului de reciclare.
  • Ionuț Țurlea – aplicație destinată mamelor, unde acestea pot discuta, împărtăși sfaturi, pot organiza întâlniri, pot vinde/schimba produse.

În vederea facilitării finanțării proiectelor accelerate, au fost încheiate parteneriate atât cu fonduri de investiții cât și cu organizații de business angels. Dar, ca particularitate, în acest program sunt așteptate corporațiile din domeniu, care pe lângă faptul că vor oferi un feedback prețios, din interior, au posibilitatea de a achiziționa sau a investi în proiectele prezentate, sau cel puțin pot deveni primii clienți majori ai startupurilor din program.

Am povestit pe larg despre programul Commons Accel în acest material.

Din echipa acceleratorului fac parte și Dan Vlad, fondator Simple IoT și expert în domeniu, Diana Ciobănete, cu o experiență semnificativă în accelerare dobândită în administrarea a nu mai puțin de trei cohorte ale celui mai mare pre-accelerator global, Founder Institute, sau Peter Barta, expert în accelerare cu experiență îndelungată în pregătirea antreprenorilor, ca fondator al The Long Run.