Cisco a introdus pe piața din România tehnologii care au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării industriei IT&C locale, dar și a internetului așa cum îl știm acum.

Tehnologia MPLS (Multi Protocol Label Switching), cunoscută mai întâi sub denumirea de tag switching, a permis operatorilor telecom să crească rețelele rapid într-un mod scalabil, să adauge ușor servicii noi, reducând în același timp costurile de implementare și utilizare.

Tehnologia VoIP (Voice over Internet Protocol) a fost considerată revoluționară, la baza acestui concept stând două inovații foarte importante: tehnologia pe care o cunoaștem azi sub numele de Power Over Ethernet, folosită de Access Point-uri, camere de luat vederi și multe alte dispozitive. A doua inovație este Differentiated Quality of Services, o metodă de management al traficului din rețea, care permitea clasificarea traficului fizic și tratarea aplicațiilor importante precum vocea.

Sistemul de teleprezență a adus o experiență cu totul nouă în zona de conținut video enterprise, iar soluția de colaborare Webex a schimbat modul în care companiile lucrează, se conectează și partajează informațiile.

O altă tehnologie cu un impact major asupra utilizatorilor a fost Wi-Fi. În 1999, a fost introdus un standard nou 802.11.b. care oferea viteze semnificativ mai mari. Însă, era foarte greu de gestionat numărul mare de utilizatori și de administrat roamingul între rețele.

Astfel, Cisco a lansat Access Point Protocol, un protocol proprietar Cisco, ce s-a transformat ulterior într-un standard, ce permite managementul centralizat al conexiunilor și al utilizatorilor, astfel încât să ofere scalabilitate și viteze foarte mari în rețea.

Cisco Networking Academy – peste 106.000 de studenți

Toate aceste inovații nu ar fi fost posibile dacă nu existau cunoștințele tehnice și capabilitățile pentru a le realiza. Înființat în 2008, programul educațional Cisco Networking Academy a pregătit peste 106.000 de absolvenți în România, în 254 de academii, prin intermediul a 2.400 de instructori certificați și a 20 de cursuri disponibile în prezent.

Zero-trust, noul model de securizare a rețelor

Rețelele sunt foarte solicitate în prezent, pentru că tot mai mulți utilizatori se conectează la rețea și tot mai multe dispozitive accesează rețeaua și aplicațiile. Cum asigurăm securitatea tuturor dispozitivelor care se vor conecta la internet în următorii ani?

”Trăim într-o lume din ce în ce mai digitalizată și mai conectată. Potrivit unui studiu realizat de Cisco, 500 de miliarde de dispozitive vor fi conectate la internet până în 2030. Complexitatea crește exponențial, fiind tot mai dificil de abordat o problemă de securitate cu un singur produs. De aceea, securitatea IT va fi principala provocare în anii următori, atât pentru companii, cât și pentru furnizorii de soluții și tehnologii de securitate. Cisco integrează securitatea în tot portofoliul de soluții, care includ componente esențiale în asigurarea securității și controlului activității operaționale, precum vizibilitate, programabilitate și proactivitate”, a declarat Dorin Pena, director general Cisco România.

Zero-trust este un nou concept utilizat în prezent pentru a securiza rețelele.

„Aproximativ 50% din totalul persoanelor conectate sunt vizate de tentative de phishing, iar în acest context este nevoie de soluții complexe de securitate, care să protejeze rețelele utilizatorilor. Noul model de securitate zero-trust permite o vizibilitate mai bună asupra utilizatorilor, dispozitivelor, containerelor, rețelelor și aplicațiilor, deoarece verifică statusul de securitate cu fiecare solicitare de acces”, a declarat Dirk Stoeckmann, Technical Solution Architect Cisco.

Internetul viitorului cu 5G și Wi-Fi 6

În prezent, peste 4 miliarde de utilizatori sunt conectați la internet. Potrivit unui studiu realizat de Cisco, 500 de miliarde de dispozitive vor fi conectate la internet până în 2030.

Cum va arăta viitorul din punct de vedere tehnologic?

5G și Wi-Fi 6 sunt noile tehnologii care vor oferi performanță mai mare, atât pentru rețelele noi, cât și pentru cele existente. 5G și Wi-Fi 6 sunt tehnologii complementare și oferă viteze mult mai mari de transfer a datelor, permițând rețelelor să conecteze mult mai multe dispozitive. Wi-Fi 6 oferă o capacitate cu până la 400% mai mare, fiind mult mai eficientă în spații mari precum amfiteatre, stadioane, săli de conferință sau de concerte.

Cisco a lansat recent mai multe produse pentru ca organizațiile să beneficieze de experiențe neîntrerupte de utilizare: noi puncte de acces Wi-Fi 6 în portofoliile Catalyst și Meraki, seria de core switch-uri Catalyst 9600, care reprezintă baza pentru funcționarea cu succes a oricărei rețele.

În zona de conectivitate, Cisco crede că viitorul este software-defined: Software-Defined Access în rețele locale și SD-WAN în diferitele locații ale unei companii.

Software-Defined Access de la Cisco (SD-Access) este prima soluție de rețea bazată pe intenție din industrie, care permite departamentelor IT să ofere acces în rețea în doar câteva minute pentru orice utilizator, dispozitiv sau aplicație, fără a face compromisuri în ceea ce privește securitatea.

Software-Defined WAN sau SD-WAN reprezintă o nouă abordare a conectivității în rețea. Prin intermediul acestei arhitecturi, pot fi reduse costurile operaționale prin provizionarea la distanță a echipamentelor și poate fi asigurată o utilizare mai bună a resurselor pentru implementările în locații multiple, oferind securitate integrată și segmentare peste WAN.

Prezentă de 20 de ani pe piaţa din România, Cisco dezvoltă tehnologii și soluții care ajută companiile, indiferent de dimensiune și locație geografică, să-și valorifice investițiile, să se protejeze eficient împotriva amenințărilor de securitate și să inoveze continuu.