”Oamenii cumpără designul”, ne spune Bogdan Voiculescu, fondatorul brandului de șosete Madam Mitza, ”și vor culori vii, vesele”. Șosetele colorate și cu modele diverse nu se mai află doar prin sertarele hipsterilor, și au început să fie preferate de tot mai mulți români deschiși la nou, care nu mai vor să poarte doar acele banale șosete în culouri neutre, ”însuflețite” de cel mult câteva dungi.

madam mitza sosete bogdan voiculescu brand

”Dungile au devenit istorie. De departe cel mai bine model vândut de Madam Mitza este cel cu <Labuțele de pisică>. De ce? Pentru că sunt altfel, pentru că sunt haioase și colorate”, povestește Voiculescu.

Astfel, la finalul lui 2016, antreprenorul se aștepta să strângă circa 80.000 de lei (peste 17.500 de euro) din vânzarea de șosete, cu 50% mai mult decât veniturile încasate în 2015, dar și un profit de aproximativ 24.000 de lei (aproximativ 5.300 de euro). La creșterea business-ului au contribuit, potrivit lui Voiculescu, crearea unui awareness mai mare în jurul brandului prin prezența la târguri sau prin parteneriate cu diferite magazine (așa cum este exemplul rețelei de librării Cărturești).

”Pentru 2017 ne-am propus să dublăm cifra de afaceri Madam Mitza. Asta înseamnă că vom investi în modele noi și vom mări canalele de distribuție. Vom ajunge la o cifră de afaceri de peste 150.000 lei”, spune Bogdan Voiculescu.

Cifră de afaceri Madam Mitza

Așa că, dacă anul trecut Voiculescu băga peste 5.300 de euro în dezvoltarea producției brandului Madam Mitza, până la finalul acestui an își dorește să investească pe puțin 9.000 de euro. Pe lângă cei trei noi angajați pe care vrea să îi aducă în echipă, Voiculescu va duce investițiile spre producția de șosete, în design și crearea de produse noi.

Brandul încheia anul trecut cu 23 de modele, alte șase fiind în lucru la timp pentru a aduce pe piață colecția 2017 cu 29 de modele de șosete (dintre acestea, 17 sunt modele clasice, șase modele sunt în colecția Socksters 2016, alte șase fiind din aceeași colecție pe 2017). În plus, în a doua jumătate a acestui an colecția Madam Mitza se va mări cu cel puțin trei noi modele.

În ceea ce privește extinderea portofoliului cu noi produse, lucru cu care Voiculescu cocheta încă de anul trecut, fondatorul brandului Madam Mitza a decis că va face acest pas abia în 2018. ”Tatonăm terenul”, spune acesta. Însă, cu siguranță, din acest an vom vedea șosetele produse sub acest brand pe piețele din Ungaria și Bulgaria, Voiculescu plănuind prezența online în aceste două țări.

Acum, 80% din vânzări sunt în mediul online (atât pe propriul site, cât și pe alte site-uri partenere), 20% din vânzări fiind făcute pe canalele tradiționale (târguri, magazine partenere) – brandul este prezent în acest moment în cinci magazine din București și din țară.

”Lumea se mută în online. Acesta este un lucru foarte clar. Pot spune că în cei doi ani de viață, Madam Mitza este vizibilă în online în proporție de peste 90%. În același timp, numărul magazinelor tradiționale va crește cu siguranță. Ne dorim să ajungem la un minimum de 20 de magazine până la sfârșitul anului 2017”.

Șosete pentru bărbați și femei

În acest moment, proporția șosetelor vândute de Madam Mitza este de 60% pentru bărbați și 30% femei. ”Trăgând linie după un an intens de vânzări și promovare, am avut plăcuta surpriză să vedem că bărbații sunt cei mai fideli cumpărători ai brandului”.

Valoarea medie a unei comenzi din online este de 100 lei, în creștere față de media lui 2015, când clienții brandului dădeau undeva la 50-60 lei. ”Se pare că brandul Madam Mitza a devenit un brand puternic și lumea l-a înțeles exact așa cum ne dorim să-l comunicăm: românesc, colorat, în trend”, afirmă Bogdan Voiculescu.