Dacă te numeri printre cei care vor să aibă mai multă grijă de condiția fizică, o brățară de fitness poate fi foarte util. Datorită faptului că îți permite să înregistrezi și să monitorizezi activitatea zilnică, un fitness tracker poate fi un instrument foarte bun de a te motiva atunci când rămâi în urmă cu obiectivele.

Am făcut o listă din câteva accesorii care nu doar oferă o varietate de funcționalități, dar le găsești și la reducere acum.

Brățara fitness Garmin Vivosmart 3 monitorizează nivelul de stres și ritmul cardiac, monitorizează pași, etaje urcate, calorii arse, minute de activitate intensă și perioade de somn. În plus, este complet rezistentă la apă, așa că poate fi utilizată în siguranță și la înot. Brățara este disponibilă pe eMAG la prețul de 329 de lei, redusă cu 45%.

Fitbit Ionic este unul dintre cele mai bune fitness trackere disponibile la momentul actual. Acesta îți monitorizează constant ritmul cardiac și distanțele parcurse. Vine cu un senzor Sp02, care măsoară nivelul de oxigen din sânge, pentru ca, în viitor, dispozitivul să poată identifica şi boli precum apneea în somn. Urmărește aici review-ul complet start-up.ro pentru brățara de fitness Fitbit Ionic. Ceasul costă 1.600 de lei la Orange România, mai ieftin decât rivalii săi: Samsung, Huawei sau Apple Watch.

Fitbit Charge 2 urmărește ritmul cardiac, caloriile arse, numără pașii și minutele active, având și moduri pentru mai multe sporturi. De asemenea, brățara înregistrează automat cât timp și cât de bine ai dormit, având o alarmă silențioasă sub formă de vibrații, pentru o trezire ușoară. Profită de ocazie și ia-ți brățara fitness Fitbit Charge 2 de pe eMAG la jumătate de preț, cu 399 de lei.

Samsung Galaxy Watch îți monitorizează somnul și caloriile, îți trimite memento-uri pentru a continua mișcarea și te ghidează în meditație și exerciții de respirație pentru gestionarea stresului. Pentru că are GPS, identifică destul de ușor și precis distanțele. De asemenea, nu are probleme în a identifica dacă mergi, alergi sau ești pe bicicletă, iar cele 30 de tipuri de exerciții variază de la flotări la abdomene Vezi aici review-ul nostru pentru Samsung Galaxy Watch, ceasul care ilustrează mixul între lifestyle și fitness.