Black Friday 2018 la eMAG, Flanco, Altex, PC Garage, evoMAG și alții. Ghidul complet înainte de sărbătoarea reducerilor

Anul acesta, campania de Black Friday 2017 la Flanco s-a desfășurat între 27 octombrie și 19 noiembrie, în toate magazinele din țară și pe flanco.ro, pentru a oferi clienților timp suficient să-și aleagă produsele dorite si să fie siguri că le vor fi livrate la timp.

“Pentru că și anul acesta am extins campania de Black Friday la 3 săptămâni, consultanții noștri specializați au reușit să facă față cu succes traficului ridicat din magazine, de pe tot parcursul lunii noiembrie, și să le acorde tuturor clienților care ne-au călcat pragul timpul, atenția și informațiile necesare”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco. “O altă categorie de cumpărători a fost aceea a clienților deja informați, care au știut exact ce își doresc și au ales să își achiziționeze produsele din confortul propriei case. Așa cum ne așteptam, tendința ascendentă a cumpărăturilor făcute online s-a menținut, iar vânzările pe flanco.ro au crescut cu 35% față de anul trecut.”

Numărul de produse vândute de retailer în cadrul campaniei de Black Friday a ajuns la 480.000, în topul preferințelor clienților aflându-se electrocasnicele mari (peste 60.000 de unități vândute), electrocasnicele de bucătărie (peste 50.000), televizoarele (peste 40.000), produsele de îngrijire personală (peste 35.000) și smartphone-urile (peste 30.000).

Numeroși clienți au profitat de ofertele de creditare puse la dispoziție de retailer împreună cu partenerii de finanțare. Cumpărăturile în rate au reprezentat 21% din totalul vânzărilor, acestea fiind completate de cele achitate cu cardul de credit, într-o pondere de 18%.

“Deși am organizat o campanie de Black Friday extinsă, în weekendul de vârf, adică între 17 și 19 noiembrie, am concentrat resurse importante”, spune Dragoș Sîrbu. “În primul rând, am imbogățit semnificativ oferta de produse aflate la reducere și, în același timp, am realimentat periodic stocurile puse la dispoziția clienților. Am optimizat platforma online astfel încât să răspundă cu succes traficului ridicat, iar vizitatorii noștri să se bucure de o experiență de shopping rapidă și fluidă.”

Pentru livrarea comenzilor, retailerul colaborează cu mai multe firme de curierat din țară. “Perioada următoare este, pentru noi, la fel de importantă precum evenimentul în sine. Lucrăm susținut, alături de partenerii noștri, pentru a respecta termenele de livrare menționate în informarea transmisă fiecărui client.”, precizează CEO-ul Flanco.