Apicultorul Gabriel Postolache și Cezar Nourescu, CEO al CBN Agro, dezvoltă o soluție digitalizare și automatizare a proceselor dintr-o stupină, menită să ajute apicultorii români să evite pierderile de timp și resurse și chiar să reducă mortalitatea în familiile de albine.

Cu BeeLog, apicultorii pot obține mai mult liber sau chiar capacitatea de a administra o fermă apicolă mai mare în decursul unui sezon de lucru în stupina și pot monitoriza mai bine fermele administrate în perioada de hibernare a albinelor. BeeLog urmează să fie disponibilă apicultorilor în a doua parte a acestui an.

BeeLog este un sistem hardware și sofware care monitorizează principalii indicatori dintr-un stup și comunică datele în timp real către apicultori, astfel încât aceștia să poată lua orice măsuri necesare pentru bunăstarea stupului.

Soluția este dezvoltată de Cooperativei Apicole Stupinele Bistriței, care cumulează peste 800 de stupi, și CBN Agro Tech, companie care furnizează soluții de monitorizare și automatizare a proceselor din silozuri agricole

”BeeLog a pornit din nevoia proprie de a îmbunătăți eficiența muncii în stupină prin intermediul tehnologiei. În scurt timp, însă, ne-am dat seama că în România, al doilea cel mai mare producător de miere din Uniunea Europeană, cea mai mare parte din cei aproape 2 milioane de stupi sunt gestionați tradițional, deși tehnologia poate simplifica enorm activitatea unui apicultor și îi poate asigura un control mai bun al stupinelor, al producției, al costurilor și, poate cel mai important, al riscurilor cu care se confruntă o stupină în perioada activă”, povestește Gabriel Postolache, care a fondat startup-ul tehnologic în domeniul apiculturii BeeLog.

Soluția BeeLog constă într-un sistem hardware și software care comunică activ și pasiv orice informație despre starea familiilor de albine. Apicultorii pot monitoriza situația stupinelor de la distanță și pot accesa informațiile în timp real, pe orice dispozitiv, într-un proces complet digital.

Astfel, BeeLog le oferă apicultorilor oportunitatea să gestioneze mai eficient stupinele, să ia măsuri atunci când anumiți indicatori pun în pericol stupul sau sănătatea familiilor de albine și, pe termen mediu, să-și dezvolte capacitatea de producție.

BeeLog este unul dintre cele 8 proiecte din programul de pre-accelerare Food & Agri Tech Challenge lansat la începutul acestui an de Impact Hub Bucharest și EFSE DF, care se va încheia în iulie odată cu prezentarea proiectelor în fața publicului, a juriului, a investitorilor și specialiștilor din domeniu.