Astfel, companiile membre ANIS vor fi în fruntea acestui efort, îndeplinindu-și obligațiile financiare ca un gest de solidaritate. În acest mod, companiile vor susține punerea în aplicare a măsurilor adoptate de Guvern și relansarea economiei naționale, asigurând cash flow-ul necesar.

În această perioadă dificilă, numeroase sectoare economice sunt puternic afectate de reducerea și, în unele cazuri, sistarea activității, ceea ce a determinat și scăderea semnificativă a sumelor colectate la bugetul de stat în luna martie, iar perspectiva se va menține și în luna aprilie. Pentru susținerea industriilor afectate de criza Covid-19 și a inițiativelor Guvernului de a împiedica economia să intre pe o pantă descendentă, ANIS face apel la companiile de IT, sector în care problema lichidităților nu este la fel de acută, să se asigure că impozitele datorate bugetului de stat sunt achitate la timp.

”În situația actuală trebuie să arătăm solidaritate și să ne concentrăm eforturile comune pentru relansarea economiei. Îndeplinirea obligațiilor financiare este absolut necesară pentru a ne asigura că efectele crizei pandemice nu vor continua, iar economia va intra cât mai repede pe un trend pozitiv”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

În cadrul ANIS sunt reunite peste 130 de companii mici, dar și multinaționale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național.

Membrii ANIS generează peste 38.000 de locuri de muncă la nivel local, iar cifra de afaceri anuală a companiilor din asociație este de peste 2,5 miliarde de euro.