Tema acestui an la Startarium Pitch Day este ”Mythbusting în antreprenoriat”. Andra Sima, alături de Oana Boia, și-au finanțat business-ul prin crowdfunding, pe platforma Startarium.

Mom O’Clock este o cafenea dedicată părinților cu copii foarte mici, un loc în care mamele și tații își pot aduce bebelușii fără să își facă griji de nimic, explică Andra Sima.

”Practic ce am vrut să facem: să le oferim părinților o alternativă la statul acasă, și mai ales mămicilor care sunt în concediu de maternitate, o alternativă la statul acasă sau plimbatul în parc și atât. Am vrut să le oferim un loc în care să vină să se simtă în siguranță, să fie totul curat, să aibă unde să schimbe scutecelul, unde să alăpteze copilul, meniul să fie adaptat și să poată să le ofere și copiilor din preparatele noastre și, bineînțeles, să se întâmple și tot felul de activități pe interesul lor, astfel încât diversitatea de care au atâta nevoie în această perioadă să fie acolo”, explică cofondatoarea Mom O’Clock.

În cadrul seriei ”Sparge Miturile, sparge barierele”, care poate fi explorată aici, în secțiunea unde descoperi poveștile celorlalți antreprenori, dar și cum să te înscrii la eveniment, Andra Sima a vorbit despre miturile pe care le-a întâlnit pe parcursul drumului ei în antreprenoriat.

Mitul #1: Ca antreprenor ai mai mult timp pentru tine

Mulți potențiali antreprenori vor propriul lor business din dorința de a avea mai mult timp la dispoziție pentru ei. Andra ne explică de ce această așteptare este una nerealistă.

”Se spune că odată ce devii antreprenor ai mai mult timp pentru tine. Oh well, nu este adevărat. Adică, într-adevăr, ai luxul să-ți prioritizezi activitățile în timpul zilei. Dacă ai de mers undeva poți să-ți incluzi în agendă, să spunem, lucrurile unde vrei tu. Însă, dimpotrivă, timpul tău nu este mai mult, iar și atunci când nu ești la job sau nu ești în cadrul business-ului tău, mintea ta rămâne acolo. E mereu o responsabilitate pe umerii tăi, chiar atunci când dormi și visezi, te mai gândești cum să faci să fie mai bine, cum să eficientizezi și, în general, te gândești mereu la business-ul tău”, explică cofondatoarea Mom O’Clock.

Mitul #2: Să te ferești de asociați

Cu toții am auzit de povești horror cu asociați de coșmar. Dar asta nu înseamnă că fiecare ar trebui să pornească singur la drum și să se ferească de a găsi cofondatori pentru o idee de business. Există și numeroase avantaje și, potrivit Andrei Sima, trebuie doar să găsești persoana potrivită.

”Eu aș vrea să sparg acest mit pentru că noi suntem două asociate în business și până acum totul este foarte bine. Într-adevăr, ne-am cunoscut într-un cadru de job, într-un cadru profesional, de business și știam exact cât poate să ducă, cât este de implicată, cumva ne cunoșteam una pe alta într-un cadru în care dădeam totul pentru realizarea unor obiective. Și atunci aș vrea doar să spun că poți să-ți alegi un asociat, însă să fii sigur că este asociatul corect”, a detaliat Andra, vorbind despre colega ei Oana Boia.

Mitul #3: Dacă ești mamă nu poți fi și antreprenoare

Al treilea mit spart de Andra Sima este acela că mamele nu pot fi antreprenoare sau femei de afaceri de succes. Cu ajutorul potrivit, cu suficientă ambiție și determinare, mamele pot face orice vor, explică Andra.

”Acest mit e mai aplicat pe business-ul nostru de mame. Atunci când devii mamă și ești în concediu de maternitate trebuie să te axezi doar pe asta. Aș spune că nu este adevărat. Poți să faci și altceva, în măsura în care ești dispusă și îți dorești asta, bineînțeles. Și este foarte important să ai și suportul celor din jur: soț, prieteni, bunici, dacă există. Astfel încât să nu neglijezi nici familia, nici copilul, Doamne ferește. Dar, ideea este că dacă vrei, poți. Poți să fii și mamă, și businesswoman și antreprenor și multitasking și tot ce vrei”, conchide Andra Sima.

În fiecare toamnă, Startarium PitchDay devine centrul ecosistemului antreprenorial local – competiția anuală cu premii de 120.000 de euro și o finală-eveniment cu oportunități valoroase pentru toți cei ce sunt deja, visează să devină sau lucrează cu antreprenori.

Creată la inițiativa Impact Hub Bucharest și ING - două organizații cu ADN diferit dar cu valori comune – platforma Startarium în sine este construită peste propriul mit spulberat: cel că antreprenorii și corporațiile fac parte din lumi prea diferite pentru a colabora. Anul acesta împlinesc 3 ani de la lansare și sărbătoresc făcând totul mai amplu, mai intens și cu mai mult impact:

Pe 5 noiembrie, Startarium PitchDay va oferi oportunităti de finanțare pentru fiecare stadiu, fie că afacerea ta e în etapa operațională, de scalare internațională sau de ideație. În plus, finala-eveniment va aduce împreună investitori, consultanți de business, antreprenori aspiranți și cele mai promițătoare startup-uri locale, pentru o zi de demontat mituri și preconcepții despre ce înseamnă să fii antreprenor în România.