Acest articol este susținut de către Banca Transilvania, partener și anul acesta în proiectul Start-Up Nation, lansat de Ministerul Mediului de Afaceri. Poți afla mai multe detalii despre oferta lor de aici.

---

Una dintre provocările cu care se pot confrunta antreprenorii este să navigheze prin fluctuațiile sezoniere ale afaceri sau din industrie. Aceasta este și situația antreprenorului Robert Baumli, din Satu Mare, cu o firmă ce oferă lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat.

Baumli SRL este și una dintre firmele acceptate în programul Start-Up Nation din acest an. Am vorbit cu el și am aflat despre începuturile companiei, ce alte provocări a mai întâmpinat, dar și ce măsuri întreprinde pentru a rămâne pe piață.

Drumul de la întreprindere individuală la SRL-D

Robert Baumli a pornit cu business-ul de instalații în 2009, fiind atunci o întreprindere individuală. A continuat până în 2012, când a venit primul program pentru firme și a devenit SRL-D. Atunci a venit și greul, povestește el, pentru că avea un singur angajat, iar devenind SRL-D a trebuit să crească numărul angajaților până la patru, ceea ce creștea și numărul cheltuielilor - „trebuia să fac bani și pentru salariul angajaților, și pentru statului; a fost un pic mai greu, dar după un timp lucrurile au început să meargă mai bine”, își amintește antreprenorul. „Au existat greutăți, dar tocmai din greutățile acestea am primit experiență, care m-a ajutat să înțeleg cum trebuie să facem lucrurile mai bine, ca să am o asigurare ca executant al lucrărilor.”, adaugă el.

Una dintre aceste greutăți este faptul că în domeniul de instalații există o perioadă „moartă” în an, când nu prea se mișcă banii în afacere, pentru că majoritatea serviciilor pe care le oferă Baumli încep abia în luna aprilie și se încheie în decembrie, iar în restul lunilor trebuie să investească bani, fără ca afacerea să-i aducă venituri, după cum povestește antreprenorul. „Investiția înseamnă salariul angajaților, consumul la motorină, consumul pentru scule, material - partea asta e un pic mai dificilă, dar în rest totul a fost în regulă”, afirmă el.

După părerea mea, în fiecare afacere există un sezon unde merge mai bine și trebuie să investim în perioadele acelea când nu merge sau nu este sezonul, ca să putem să ținem angajații. Asta este situația și la construcții.

În această firmă, Robert Baumli este doar angajat, dar are altele două unde este acționar, acestea având ca activitate servicii de comerț; una vinde tot ce înseamnă materiale de instalații - cabine de duș, centrale, țevi, calorifere, iar a doua e specializată pe energie regenerabilă.

Baumli povestește că atunci când a venit legea pe serviciile în construcții care obliga companiile să plătească salariul de bază mai mare, a decis să delimiteze activitățile, ca firma să se ocupe numai de comerț, și a deschis una nouă pe numele soției, care se ocupă cu demolări și construcții. „Așa e mai simplu ca să putem crește salariul de bază pentru angajați și să plătim contribuția la stat, iar eu sper că ieșim mai bine.”, adaugă el.

În ultimul an, cifra de afaceri a firmei se încadrează între 500 - 600.000 de lei, dar Baumli speră că va putea să majoreze cifra numai din servicii, având deja stabilită o lucrare mai mare pentru anul acesta și una pentru anul viitor.

În ceea ce privește oferta din piață, Baumli spune că sunt și multe companii, și persoane fizice care oferă servicii similare, „dar undeva trebuie să găsim o soluție pentru prețuri și pentru servicii; în mod normal, noi oferim servicii mai calitative și la prețuri avantajoase - asta e politica noastră în comerț și în servicii”, afirmă antreprenorul.

Vrem să rămânem pe piață, de aceea căutăm o cale de mijloc între preț și calitate înaltă.

Activitatea firmei este în mare parte în Carei, un municipiu în județul Satu Mare, dar oferă servicii și în Satu Mare, precum și în localitățile din împrejurimi. „Am clienți mai mari din Satu-Mare. Am și parteneri mai mari care se ocupă pe partea de construcții, iar noi facem partea de instalații. De-a lungul timpului, am legat prietenii în acest domeniu, așa că ne cunoaștem istoricul și lucrăm bine împreună.”, afirmă el.

Jumătate dintre clienții firmei sunt persoane fizice, iar jumătate sunt companii. Robert crede că „așa e cel mai bine, pentru că, de exemplu, dacă lucrăm cu un client care e persoană fizică, banii vin mai repede după finalizarea lucrării; atunci când lucrăm pentru o altă firmă sau un investitor mare, există din start o clauză care presupune că sunt 60 de zile pentru facturare, iar acolo trebuie să suportăm noi cheltuielile în perioada aceea.” Astfel, Baumli vede un beneficiu în echilibrul dintre numărul de clienți care sunt persoane fizice și juridice.

Afacerea cu instalații, finanțată prin Start-Up Nation

Acea perioadă în care aștepta plata unui client a fost și motivul pentru care a apelat prima dată la un credit, de la Banca Transilvania, în 2012, apoi a continuat să lucreze cu aceeași bancă și când a primit investiții prin alte două linii de finanțare. A ales să lucreze cu BT și în cadrul Start-Up Nation, pentru că, spune el, cunoaște metodele de lucru ale băncii și are deja experiență în colaborarea cu aceasta.

BT a lansat de curând Pachetul Start-Up Nation, care include 10 produse, servicii şi facilități complementare bankingului.

Totuși, nu i-a reușit de la prima încercare să fie printre firmele admise la fonduri nerambursabile în programul Start-Up Nation din acest an. „A fost o sesiune când am creat numai 3 sau 4 locuri de muncă și atunci nu am câștigat, așa că la celelalte proiecte am pus mai mulți angajați.” În același timp, el spune că se confruntă cu problema lipsei forțe de muncă, „pentru că tinerii între 18-25 de ani pleacă în afară, unde primesc salarii mai mari și au condiții de muncă mai bune”.

Pentru a-și asigura admiterea în programul Start-Up Nation, el spune că a făcut mai multe măsurări pentru a stabili care sunt nevoile sale - a stabilit ce vrea să cumpere și care este prețul pe piață, ca să poată să își asigure cheltuielile prin proiect, fără a fi nevoie să aibă o contribuție proprie mare.

Robert Baumli spune că, pe măsură ce trece timpul și apar echipamente inovatoare, își dorește să se dezvolte fie prin alte proiecte de finanțare, fie din fonduri proprii, „pentru că în domeniul acesta, dacă nu dezvoltăm și echipamentele, suntem blocați și nu putem să luăm lucrări mai complexe, iar eu vreau să fiu deschis pentru toate serviciile, ca să putem să facem lucrările mai calitative și mai ușor”.

---

Acest material face parte dintr-un proiect realizat în colaborare cu BT, alături de ”Dicționarul de Afaceri”, Banca Transilvania fiind un partener de încredere al antreprenorilor români. În ultimii ani s-a implicat activ pentru a face educație financiară clienților săi și nu numai. BT Club este Clubul Întreprinzătorilor Români și organizează constant evenimente pentru antreprenori, pe teme diverse, în toată țara. Banca Transilvania este parteneră și anul acesta în proiectul Start-Up Nation și oferă pachete speciale și credite-punte. S-au alăturat demersului nostru pentru a vorbi pe limba antreprenorilor de orice vârstă.