Voi lăsa pe alții să vorbească despre lucrurile negative ale programului Start-Up Nation România. La momentul respectiv, eu am făcut o listă în opt puncte în care vorbeam despre faptul că programul e unul heirupist și care nu are un spirit antreprenorial dezvoltat, ci o componentă de ajutor social.
Între timp, multe lucruri au mai fost schimbate, programul a fost ajustat și îmbunătățit. Schema e complicată pentru mulți - vom vedea, în timp, cât de ușor poate fi implementat și organizat prin birourile teritoriale. De asemenea, vom vedea și cât de rapid se vor livra fondurile către beneficiari.
De asemenea, nu mizez neapărat pe 10.000 de afaceri noi ale unor debutanți antreprenoriali, ci pe 10.000 de firme noi, multe dintre ele ale unor oameni care au deschis deja o afacere, dar vor să profite de această șansă și să folosească fondurile pentru o altă încercare, într-un alt domeniu. Nu e un lucru rău, doar că trebuie să realizăm că nu vor fi 10.000 de noi afaceriști peste noapte. În plus, numele programului e glorificat, că nu creezi startup-uri, adică business-uri cu potențial de creștere uriaș, ci mici afaceri, adică IMM-uri.
“Adevărul despre Start-Up Nation România”
Am văzut zilele trecute pe Reddit România imaginea de mai jos, care lista un fals pe care l-ar fi zis secretarul de stat Ilan Laufer, cum că poți porni o afacere chiar dacă nu ai fonduri proprii. În șapte puncte, se menționează tot felul de prevederi ale programului care arată că cine accesează fondurile trebuie să aibă ceva fonduri în avans. E adevărat că, poate, Ilan Laufer a folosit un buzzword prea mare, dar eu am o teorie total nepopulară: dacă nu ai de unde să faci rost de câteva mii de euro ca să-ți deschizi o afacere și să o pui pe picioare, atunci nu ai ce căuta în business.
Orice business se deschide cu o formă de capital propriu. Nimeni nu a deschis o afacere cu zero lei. Asta e o iluzie vândută de multe ori de media și de poveștile de succes pe care le auzi prin Statele Unite. Nimeni nu s-a apucat într-o zi să codeze, să-și facă o aplicație, iar mâine să aibă și venituri. Îți dau exemplul Facebook. Da, Mark Zuckerberg a codat singur Facebook. Dar a plătit din banii lui apoi niște servere, niște angajați. Pe măsură ce startup-ul lui s-a dezvoltat, au fost investiții. Mai mulți utilizatori însemna mai multă cheltuială. Aceasta a început să fie amortizată în momentul când Facebook a luat investiții repetate, iar apoi a fost listată la burse. Dar până la o sursă de finanțare externă, să nu ne iluzionăm că un antreprenor nu ia din buzunarul propriu (sau se împrumută) ca să facă business.
De cât ai nevoie pentru un business? Evident, nu există o sumă magică, una fixă. Dar să luăm suma de 5.000 de euro. Te ajută să deschizi o firmă, să angajezi un om, să iei o chirie a unui spațiu comercial, să achiziționezi niște aparatură. Start-Up Nation nu oferă fondurile în avans, nu-ți pune în brațe 44.000 de euro și tu te descurci. Mai întâi investești tu și apoi îți recuperezi cheltuielile prin acest program. Dar ce antreprenor este cel care nu e în stare să facă rost de 5.000 de euro? Tu, cel care mă citești, nu mă considera un înfâmgat. Nu am în momentul la care-ți scriu 5.000 de euro. Dar dacă aș avea curajul să încep un business de la zero, aș ști că ar exista cheltuieli. Și, dacă aș fi capabil să strâng acești 5.000 de euro, sigur voi fi lovit mai târziu de realitatea vieții. De unde să o fac? De la prieteni, de la părinți, de la rude, de la bănci.
Antreprenoriatul înseamnă risc. Nu e un drum drept și fără gropi. E un drum mult mai periculos decât dacă ai fi angajat. De asemenea, poate fi unul mai puțin productiv și în care să investești mai mult decât scoți. Da, nu te iluziona. Nu va fi ușor și nici nu vei găsi piatra filosofală în momentul când vei fi “patron”. Start-Up Nation România, dacă iei fondurile, nu te va transforma peste noapte în afacerist. Nu. Îți va da un ajutor, din fericire nerambursabil, dar nu te gândi că va veni cineva cu o sacoșă de 44.000 de euro și ți-i va pune în brațe. Dacă ți se pare nedrept, gândește-te un pic la tine. Dacă tu ai avea bani și ar veni un prieten la tine să-ți ceară direct 44.000 de euro să înceapă un business, i-ai da? Nu i-ai zice mai întâi: “hai să începi afacerea, poate îți dau 1.000 - 2.000 de euro, și apoi mai vedem”.
Antreprenoriatul nu e ajutor social. Antreprenoriatul nu e ușor și nici nu trebuie să fie. Majoritatea antreprenorilor cu care vorbesc îmi spune că le-ar fi fost mai ușor să fie angajați. Trebuie să ai apetitul de risc și nevoia de succes.
Minte Start-Up Nation?
Nu minte. Start-Up Nation a promis un pic mai mult decât va da. Programul a avut și o componentă de marketing foarte bine implementată, care a vrăjit multă lume. Și e bine să fie așa. Dacă statul vă oferă astfel de finanțări, luați-le! Faceți un efort, gândiți-vă bine, vorbiți cu un consultant, dar profitați! Cel mai mult mă frustrează neaccesarea fondurilor disponibile. Absorbiți, cum s-ar zice!
Start-Up Natio România a fost promovat de PSD ca unul dintre programele de top ale guvernării. Din acest motiv, de multe ori a livrat din vorbe mai mult decât în realitate. Și, adevărul e că nimic nu arată la fel de bine în realitatea apropiată, precum în reclame. Un hamburger de la McDonalds e bun când îl mănânci, dar nu arată la fel de delicios.
Așadar, puteți să fiți hateri, că toți avem dreptul ăsta. E bine să fie criticat programul Start-Up Nation (altfel nu ar fi ajuns în forma actuală, după multe critici argumentate). Dar nu vă așteptați să vină statul să vă pună bani în brațe. Acela e un ajutor social, nu o formă de antreprenoriat. Și statul ar trebui să gândească orice finanțare ca o investiție