Competiția europeană pentru inovare socială, lansată în memoria lui Diogo Vasconcelos, este un premiu oferit de Comisia Europeană pentru participanți din toate țările europene. Ediția din 2018 este intitulată RE:THINK LOCAL și încearcă să găsească cele mai inovatoare proiecte, produse, servicii, modele de afaceri și colaborări care le permit tinerilor să participe pe deplin la o economie în schimbare.

Aceasta se adresează, în principal, inițiativelor, ideilor și soluțiilor care contribuie la implicarea tinerilor din comunități locale și care răspund la nevoile acestora pentru a valorifica schimbările tehnologice. Ideile care vin chiar din partea tinerilor sunt încurajate în mod special.

RE:THINK LOCAL se desfășoară în 3 etape. Dintre înscrierile depuse până la data de 27 aprilie, 2018, vor fi selectate 30 care vor ajunge în seminifinală. Semifinaliștii vor primi sprijin sub formă de mentorat pentru a-și dezvolta ideile și vor fi participa în programul Social Innovation Academy, care va avea loc în România, în perioada 16 – 18 iulie. Aici vor avea ocazia să intre în contact cu alte organizații europene și potențiali parteneri.

Doar 10 finaliști vor rămâne în concurs, dintre care 3 participanți vor câștiga un premiu în valoare de 50.000 EUR fiecare. În plus, în 2019 va fi ales proiectul care a obținut cele mai bune rezultate pe parcursul anului și va primi, de asemenea, 50.000 EUR.

Competiția se adresează persoanelor, grupurilor și organizațiilor din Uniunea Europeană, precum și din țările participante în programul Orizont 2020 (găsești lista țărilor aici).